Sunday, February 19

700. Satul fara sanii

Articolul cu numarul 700 are sa fie o frumoasa incursiune in viata rurala dintr-o zona amortita de iarna grea din Sudul Romaniei.
Am plecat spre cotul Ialomitei cu prietenii dupa ce ne-am interesat de starea drumurilor si nu ne asteptam sa gasim un spectacol atat de frumos de culori, nuante si forme inzapezite la tot pasul.

1.

_1020095

2.

_1020097

3.

_1020099

Unde? Intr-unul din cele mai raspandite locuri comune ale comentariului politic, cel ce defineste atitudinea post-decembrista a romanului de rand, unde lupta de clasa s-a transformat in doctrina, adica in satul romanesc.

4.

_1020113

Nici cainii nu mai latrau dinspre sat. Calcand pe gheata de pe campurile amortite ma uitam ca oamenii locului in graba lor nu privesc la ochiurile de apa inghetate, acum portocalii sub culoarea apusului. De altfel nu se uitau la nimic, sunt satui de iarna si de greutati, de neputiinta cu care asista la incompetenta alesilor care rand pe rand au uitat sa le asfalteze podul ce face legatura principala cu Bucurestiul.

5.

_1020132

6.

_1020136

Copiii se balaceau odata aici printre unditele pescarilor pentru ca joaca e in firea fiecaruia, cu atat mai mult cand esti copil. Imi aduc aminte zilele geroase cand stateam la derdelus pana cand se innopta si nu ma plangeam nici de frig nici de foame, parca ma hraneam cu bucuria ninsorii.

7.

_1020139

Eram copil si privind spre cer tare ma bucuram sa vad cum incep culorile sa se amestece la apus asa cum credeam ca toti oamenii se bucura la fel.

8.

_1020144

Doar masinile mai trec pe acolo, pe unde s-ar fi putut bucura niste copii de frumosul sezon, parintii mult prea grijulii ii tin in casa semn al fricii de a nu raci. De aceea cei mai multi prefera sa ramana in fata calaculatorului la sfarsit de saptamana. Cineva le-a starpit bucuria, increderea si naturaletea specifica varstei pentru ca nici saniute nu mai vezi pe vreo ulita.

9.

_1020147

10.

_1020174


Continuam plimbarea pe malul Ialomitei pana la locul unde pasi de copii traverseaza mantia raului spre neantul alb fara vizibilitate. Acolo se incheie povestea apusului de iarna sub simbolul sperantei ca inca mai sunt suflete ce se bucura de spectacol.

Privesc spre padurile din orizonturi si imi imaginez harta de sus, plopii precum strajeri ce acopera cate o portiune de hectar si vegheaza cursul raului devenit acum loc Dumnezeiesc pentru cei ce au ochi si suflet. Doar palmele copiiilor l-au sfintit in timp ce sprijineau malurile pentru a-l traversa.

De moarte ne e frica dar copii nu mai stim sa fim. Atat timp cat nu se promoveaza intai in familie o educatie deschisa spre lucruri simple dar importante precum apropierea de natura nu poti crede ca generatiile ce vor veni vor face tot ce nu am realizat noi, adica sa ne bucuram de viata lasand masina si pc-ul deoparte macar la sfarsit de saptamana.

11.

_1020156

Cu toate astea, natura nu s-a schimbat deloc !

12.

_1020177

No comments:

About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog