Monday, October 10

In pasi grabiti de toamna

Intr-o ultima rabufnire emblematica, anotimpul culorilor a oferit cu incertele puteri spectacolul promis. In momentul in care dintre frunze si-a ridicat mantia de ceata invaluind-ule coroana prin acea mangaiere, toamna si-a luat vesela ramas bun padurilor carpatine ingalbenite.

1.

_IGP9288

Cu noi nu s-a tocmit nici iarna la sosire.
Am plecat sambata, adica toamna spre frumoasele poieni ale Dihamului in pasi marunti pe cararuia ce ajunge la Poiana Izvoarelor. Dupa traversari de ceturi si portiuni mlastinoase, ajungem pe lapovita la cabana a carui nume nu trezeste nunumai amintirile serilor la chitara, ci si bucuria reintoarcerii pe care o traim cu fiecare excursie acolo. Poiana Izvoarelor.

2.

_IGP9277

3.

_IGP9264

4.

_IGP9293

5.

_IGP9314

6.

_IGP9326

7.

_IGP9325

8.

_IGP9337

Sfarsitul primei zile s-a incheiat in atmosfera linistita negociata intre noi, cei 10 turisti ce urmau sa petreaca noaptea acolo, tot cei care la crapatul zilei impartaseau frumoasa bucurie a primei zapezi din acest an.

9.

_IGP9359

Unde in ziua anterioara din pamantul imbibat apa sarea de sub talpile noastre hotarate, a doua zi cararile erau troienite cu un strat de zapada de aprox. 30 cm, convertind simpaticul tablou plouat intr-unul de poveste de munte cu miros de lemn ars in sobe si fulgi mari.

10.

_IGP9365

11.

_IGP9376

12.

_IGP9381

13.

_IGP9391

Mai multe fotografii AICI

No comments:

About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog