Thursday, January 21

...

Pentru ca in decursul timpului noi oamenii i-am atribuit iubirii misiunea de a umple toate golurile, de a acoperi pierderile pentru a uita de micile inconveniente de zi cu zi ea ajuns din ce in ce mai putin apreciata. Acesta este unul din preturile pe care unii vor sa il plateasca pentru a isi acoperi lipsa de adaptare in diverse anturaje.

Sincer nu pot sa privesc cu ochi buni persoanele care traiesc cu sentimentul ca iubirea ar fi 'idilica' pentru ca mie ea imi pare ceva cat se poate de natural.
Bineinteles, articolul nu se adreseaza celor fara experienta care s-au nascut pentru a se implica pasiv.
De aceea iubirea capata o distinctie, iar restul intra in categoria pseudo-iubire, pseudo-sentiment, pesudo-respect.
Discutia e veche, se dezbate treaba din cuaternar incoa' numai ca la poarta mea abia acum a batut polemica asta.
Ce ar fi dragostea fara a-l respecta pe celalalt. Ar fi una egocentrica in loc sa fie una caracterizata de sentimente de bunavointa, incredere, apropiere. Doar cu acceptarea defectelor inerente celor 2,3,4,5 ( :D) le va fi mai usor sa se accepte si sa se respecte reciproc.
Reciprocitatea este de fapt daruirea dragostei celui/celei cu care traiesti un sentiment comun. Nu este acea dragoste care o confundam cu iubirea atunci cand vrem sa punem piciorul in prag, cand vrem sa avem ultimul cuvant de zis si bineinteles nici cea pe care o primim si te determina sa ii fii recunoscator (un fel de "iubeste-ma pentru ca si eu te iubesc").
Acea reciprocitate despre care vorbesc este din ce in ce mai greu de gasit. Nu va fi niciodata suficient, in sensul asta sa fii doar multumit ca esti iubit sau sa-ti impui vreun principiu legat de sentimentele care le ai pentru o persoana (preferabil de sex opus :D). Principala trasatura de caracter a dragostei reciproce trebuie sa fie respectul de sine, increderea in tine, bunavointa si nu in ultimul rand nivelul de energie, de dragoste fata de viata, fata de dorinta de a trai intens.

Cand incerci sa gasesti in jumatatea ta resursele unui presupus echilibru atunci devii dependend de dependenta, devine dificil sa iubesti cu adevarat, sa ai suficienta siguranta de sine, sa poti gandi corect pentru a oferi ce e mai bun.

De fapt un aparent confort va ascunde suferinte, frustrari si angoase.

Nimic din ceea ce v-am zis nu este grav atat timp cat mai avem energia si vointa necesara sa invatam sa iubim, sa realizam ca sentimentele pot fi dominate la un anumit punct si de irational nunumai de creativitate.
Pai tu te imbeti cu vorbe si renegi atunci cand devine dificil? sau te alimentezi frustrant in momentele in care "te iubesc" inseamna de fapt "iubeste-ma" cu repere false?

Poate esti doar indragostit/a de dragostea celuilalt. Tot ceea ce va zic aici sunt doar interpretarea unor termeni inventati de vreun casanova al fiecarui secol pentru cei ce acum nu mai au timp si cred ca dragostea vine de la sine din resurse inexistente. Din pacate odata cu ea vin si nesabuirile, mariajele premature, sarcinile intrerupte sau dependentele prostesti de oameni.
Iti aduci aminte cand erai in liceu, nu aveai un ban in buzunar, timp gramada si te iubeai nebuneste ? Aia poate a fost iubire adevarata pentru ca o implica si pe cea fata de viata, alte energii. Acum tinzi sa avansezi in cariera, sa stai pana tarziu la servici mintit de parinti ca numai prin munca vei evolua. Va veti muta impreuna si lucrurile vor fi perfecte.
Deci, hai sa asteptam vacanta de pe lumea ailalta unde vom merge cu masinile luate in leasing ca timpul ce trece pe langa noi oricum nu ne-ar fi folosit la nimic bun.
Concediul de la anul sigur va fi perfect si tu mori un pic cate un pic intr-o seriozitate si stare de cadavru care parca nici chef de planuri nu mai are. Esti la un legamant pas de puntul g pasional al vietii tale.

Da, despre tine vorbeam, fata cu parul odata lasat in bataia vantului, cea cu zambetul permanent pe buze si cu ochii plini de praf. De tine un baiat ce acum nu mai are dorinte, perspective si pasiuni.

Exista si iubiri perfect vii, pasionale si reale care ne umplu de energie, fericire si bunatate. Pentru a ajunge aici e nevoie de cunoastere. De aceea sunt putini cei fara experienta care sunt deja crescuti in sensul asta, iubesc activ si au capacitatea implicarii intr-o viata deja proiectata cu celalalt, de a avea viata atunci cand unul doarme pe el. De aceea raman un pic pe ganduri cand cunosc o persoana care desi a cunoscut un singur om, l-a iubit din prima. Cred ca este de fapt un defect, o chestiune de educatie, de vicii si slabiciuni, dar am cunoscut si iubiri reale ca prime relatii intre oameni. E greu fara experienta sa realizezi si sa te implici, sa iubesti activ.

Hai sa ne intrebam daca stim ce iubire dam si ce iubire primim? Ti-e frica? Asuma-ti responsabilitea. Vrei sa hranesti o relatie cu calitate sau cu vicii si dependente?
Suna acum la linia fierbinte si ti se vor spune defectele care le-ai acoperit in timp cu o asa zisa maturitate, constiinta. hehehe, daa, asa de penibil suna.
Nu ti-ai acordat sansa cunoasterii, evolutiei, te-ai plafonat inainte sa iti incepi cu adevarat viata si acu nu mai urmeaza decat sa facem toti cate un copil, sa ne insuram si sa asteptam cu sufletele la gura sarbatorile si cu dintii pe sub usa... bradul de Craciun.

Nu te descuraja, profita de ultima urma de energie din tine si revitalizeaza-te, da-ti motive sa iubesti cu adevarat pentru restul vietii. Caci te priveste.

Brusc mi se facu pofta de un ceai...

"Acasă înseamnă oricare patru pereţi care înconjoară persoana potrivită."

(Helen Rowland)





Textul este de fapt un articol mai vechi pe care am considerat ca este momentul sa il recititi. Desi acum dupa o perioada lunga de timp i-as fi facut niste modificari sau adaugiri poate ca este mai bine sa ramana in forma asta.

4 comments:

mina said...

Cu ce sa-ncepi atunci cand e vorba de o poveste veche de cand lumea, atat de veche ca poate e o poveste fara sfarsit. Doar protagonistii de schimba mereu.
Da, furtunile prin care ajungi sau nu sa treci te-nvata unele lucruri.
Te-nvata ca dragostea nu e suficienta. Nu poate umple toate golurile. Daca nu stii sa te bucuri si de unul singur, atunci cand unul se transforma in doi, exista riscul ca bucuria celuilalt sa se transforme in dependenta, ca mare parte din bucuria lui sau a ei sa fie determinata de tine.
Inveti ca nu exista “implicare pasiva”. Sunt doi termeni care se exclud. Implicare inseamna automat a da ceva, a face lucruri care sa faca ca dragostea aia sa creasca. Singura nu poate supravietui.
Si oare chiar “invatam” sa iubim? Oare n-ar trebui sa fie ceva spontan, care erupe din interior, din sufletul tau, brusc?
Inveti ca tocmai in momentele dificile incepi sa-ti dai seama de adevarata dimensiune a iubirii care leaga doi oameni. Vremea buna n-o sa-ti arate niciodata daca si cat esti de puternic, care-ti sunt resursele interioare si cat de mult esti dispus sa dai din tine pentru celalalt.
Si uneori, nici macar daca-ti pui intreg sufletul, intreaga fiinta, nu-i suficient.
Stim sa apreciem sau nu. Suntem egoisti. Cand ni se ofera, luam cat se poate de mult. Uitam sa daruim.
Dincolo de lucrurile evidente - respectul, increderea, prietenia - dragostea e daruire.
Daca tu singur n-ai sufletul plin, daca nu te entuziasmezi in fata vietii, asa cum e ea, frumoasa si urata, buna si rea, cum ai putea sa te alaturi altcuiva?
Acestea-s doar franturi.
Povestea continua sa se scrie. Chiar acum. Din pacate insa, povestea adevarata s-a pierdut.
Si foarte putini dintre noi ii mai cunosc taina.

Octavian-Andrei Brezean said...

nu pot sa uit un banc pe care chiar tu mi l-ai spus :

<< Sotul catre un prieten:
- Bai cred ca ma despart de nevasta-mea.
- De ce mai? Ai innebunit!?
- E prea copilaroasa. Mereu cand sunt in cada vine si imi scufunda ratzushtele !!! >>

Florina said...

Unii se cramponeaza in incercari esuate de a defini dragostea sau ce ar trebui sa primeasca de la persoanele care ii iubesc, dar mai ales sa pretinda a li se oferi tot timpul mai mult,in loc sa aprecieze ceea ce primesc, mult, putin, nu are nicio importanta cantitatea; atata timp cat exista cate putin din fiecare, ar trebui sa fie cel putin suficient.
Si frica poate fi o cauza...teama ca ai in posesie un "lucru" si nu stii ce sa faci cu el...sa-l protejezi sau sa-l exploatezi, sa-l neglijezi si sa pretinzi ca de fapt nu e adevat sau sincer sau sa il oferi inapoi la fel de natural si la fel de sincer. Poate chiar tie ti se intampla ceva minunat si asta pentru ca meriti cu siguranta, dar trebuie sa fi constient si sa nu renunti la lucrurile pentru care primesti asemenea dar,sa nu renunti sa le oferi, pentru ca daca nu sti cum sa il primesti, probabil nu va mai fi oferit, mai ales nu impotriva vointei tale. Daca iti doresti cu adevarat un "lucru" cu siguranta poti face orice sa il ai aproape, iar daca nu, trebuie sa ai curajul sa o spui si cu voce tare.
Prefer sa primesc dragoste decat definitii si teorii despre acest "subiect", pentru ca sa iubesc am invatat fara sa imi dau seama, s-a intamplat natural ("ceea ce va doresc si dumneavoastra" :)).

Octavian-Andrei Brezean said...

Desigur, de la sentimentul de frica pot pleca multe si aveti foarte mare dreptate. Tocmai de aceea trebuie sa realizezi ce ai, ce poti oferi si ce iti doresti mai departe. Ce e ironic e ca numai in momentele dificile, grele ale vietii ajungi sa te cunosti mai bine decat au reusit altii sa anticipeze.

Teoriile si definitiile nu sunt lucruri de care sa te cramponezi, ele printre alte subiectivisme si pareri iau forma si incadrare in spatiu si alaturi de motivatie te ajuta sa afli ce iti doresti.

Un lucru invatat recent m-a determinat sa nu dispretuiesc lucrurile mici caci o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze ... noaptea! Desi cu toate astea e normal sa conteze cantitatea, altfel n-ar mai exista reciprocitate.

Multumesc :)

About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog