Friday, August 14

Vacanta de vara 2009: Ziua 2. Maramures, dincolo de romane

Bistrita - Ieud - Barsana - Sapanta

Iata-ne in ajunsi in Maramures. Ieri plecam din Bucuresti inainte de crapatul zilei, astazi trecem Setreful cu amintirea zilelor de viscol de altadata in care il treceam alaturi de gasca de atunci. Am vazut dupa Setref incepand cu satul Sacel, o foarte mare varietate de tinute vestimentare, care mergea de la pitorescul unor costume nationale maramuresene pana la aspectul unor tarani frumosi si batrani ce purtau in picioare opincile croite in casa .
O fetita de o schioapa, imbracata cu un tricou viu colorat, in carouri galbene, rosii si albastre, cu un sort inclinat cochet spre genunchi, cu o suvita de par auriu care i se lasa mereu pe ochiul drept, era intr-un continuu neastampar. Brusc, cand ma observa ramane blocata privind spre mine, eu cel care se straduia sa fie discret, cel care indrepta obiectivul spre minunata lume animata si verde, spre privirea ei pura.
Mi-am amintit intamplator de ea pentru ca face parte din principalele imagini de intregesc tabloul calatoriei, al oamenilor si peisajelor pe langa care trecem, de care atentia turistului este mereu solicitata.
Desigur, sunt multe lucruri de descris si multi turisti care ar gasi cel putin o mie de moduri mai mult sau mai putin plastice de a descrie acea colt de tara minunat.
Experienta personala poate fi diferita, importante sunt imaginile si ceea ce descriu ele, pentru ca nu am realizat niciodata ce experienta incredibila poate fi Maramuresul atunci cand priveam serii si imi faceam impresii, pareri si atunci cand cautam motive sa ma duc acolo.

Ieudul este aşezat pe Valea Izei, între Sighet, Vişeu şi Borşa. A fost atestat documentar în anul 1365. Fost domeniu al voievodului Balc, nepotul lui Dragoş Vodă. In biserica nu am putut intra deoarece se afla in plina restaurare si se lucra de zor, dar ne-am oprit la muzeul de langa unde am intalnit o persoana deosebita. O batrana, cu graiu-i minunat care ne-a prezentat porturile populare, modul in care se realizeaza. Un popas de neuitat.

1.

ieud 1 copy

(Ieud)

2.

Picture1 copy

(Barsana)

ctrl + click aici pentru o dimensiune mai mare

Localitatea Barsana este o asezare straveche, situata pe malul drept al raului Iza, la o departare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei. Daca sapaturile arheologice au scos la iveala relicve care arata ca aici au existat asezari omenesti inca din epoca hallstattiana, in izvoarele scrise, localitatea Barsana este atestata incepand cu 1326 cand, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diploma prin care sunt intarite drepturile de posesiune asupra mosiei Barsana, pentru cneazul Stanislau Barsan, care avea aceasta mosie cu drept de mostenire. Mai tarziu, asa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie si respectiv 21 iulie 1390, proprietarii mosiei Barsana erau Voievozii Balcu si fratele sau Drag.
La Barsana au existat doua vetre monahale, la aproximativ opt - noua kilometri departare una de alta: una in partea sud-estica a hotarului, in locul numit Valea Slatinei, iar alta in partea sud-vestica a hotarului, pe dealul Humâna, la izvoarele vaii, care astazi se numeste Valea Hotarului, iar in documentele secolului al XIV - lea e amintita cu numele Valea Manastirii. Manastirea de pe dealul Humâna este aestata documentar de o diploma din 21 iulie 1390. Pana in prezent nu se cunosc alte documente care sa ateste existenta acestei manastiri. Dupa traditie Manastirea din Humâna a disparut in secolul al XVIII-lea, cand, prin actiunile uniatiei, au fost distruse mai multe manastiri de pe teritoriul Transilvaniei.

3.

Picture2 copy

(Barsana)

ctrl +click aici pentru o dimensiune mai mare

Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Pãrul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost „mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humâna”. Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, caracterul aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună. Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. Astfel, în 1935, Pătraş a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.
4.

Picture3 copy

(Sapanta - Peri)

ctrl +click aici pentru o dimensiune mai mare

5.

Picture4 copy

(Sapanta - Peri)

ctrl +click
aici pentru o dimensiune mai mare

Mănăstirea Săpânţa-Peri situata in apropierea localitatii Săpânţa este o manastire cu traditie infiintata pe vremea voievozilor Dragosesti pe locul unei vechi sihastrii ce purta hramul Sfantul Arghanghel Mihail. Voievodul Balcu si apoi si Drag (nepoti ai lui Dragoş Voda) au daruit acestei manastiri terenuri si bunuri astfel incat in 1391 este ridicata o biserica din piatra. Aceasta este ridicata la rangul de Stavropighie Patriarhala cu jurisdictie peste bisericile din opt tinuturi si timp de 312 ani aici si-a avut sediul Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului. In aceasta perioada Săpânţa-Peri a servit ca reşedinta multor episcopi printre care si Iosif Stoica, canonizat ulterior de catre Sfântul Sinod in 1992 cu numele de Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş praznuit la 24 aprilie.

6.

Picture5 copy

(Sapanta - Peri)

ctrl +click aici pentru o dimensiune mai mare

La Săpânţa-Peri a existat de asemenea una din scolile de caligrafie insemnate din Romania, aici au fost traduse si copiate in romana pentru prima data Psaltirea, Evanghelia, Legenda duminicii, Codicele Voroneţean si Faptele Apostolilor. Distrusa in 1703, Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost reconstruita la finalul secolului 20, inceputul secolului 21 in Parcul Dendrologic Livada, nu departe de locatia originala - care astazi se afla in Ucraina. Aici a fost construita cea mai inalta biserica de lemn din lume, biserica ce poarta hramul Sfântul Arhanghel Mihail, inalta de 78 de metri (mai inalta decat Statuia Libertatii din New York). Constructia a fost realizata dupa planurile arhitectului Dorel Cordoş de catre mesterul Ioan Ştiopei zis Buga din Bârsana. Biserica a fost sfintita la 31 august 2003, cu toate ca lucrarile de constructie nu sunt inca nici acum finalizate in intregime. De asemenea intre 2003-2004 a fost construit si altarul de vara de catre mesterul Ioan Ştiopei. Mănăstirea Săpânţa-Peri nu trebuie sa lipseasca din itinerariul nici unui turist sau pelerin ce vine in tinuturile Maramuresului.

No comments:

About me

My Photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog

Loading...