Wednesday, March 18

Maramures 2009, un vis implinit



Tristetea este singura dispozitie in care oamenii fac eforturi incredibile pentru a scapa de ea. Se pare ca suntem mai inventivi cand suntem tristi. Nu vorbim de orice fel de tristete ci doar de melancolie si asta pentru ca ea ofera si avantaje. Efectele pe care le poate aduce o tristete survenita in urma unei pierderi sunt invariabile, ne pierdem interesul fata de distractii si placeri, ne pierdem in detalii si ne concentram asupra pierderilor iar asta ne diminueaza considerabil energia.
Urmatorul pas este sa intram intr-o stare meditativa, retrasa fata de agitatia vietii cotidiene, intrand intr-o stare latenta, de suspensie in care jelim incercand sa gasim un sens, iar in final ajungem sa ne adaptam psihologic facandu-ne noi planuri, noi vise si aspiratii.

Cea mai des intalnita forma de tristete la limite superioare in termeni de specialitate se numeste "depresie subclinica", adica melancolie obisnuita. Este exact acel tip de disperare pe care oamenii o pot rezolva singuri, dar cu conditia sa dispuna de resursele interne necesare. Efectul negativ al strategiilor de refacere ii face pe oameni sa se simta chiar mai rau decat initial. Cea mai buna dintre strategii este statul de unul singur lucru care-i atrage pe cei care se simt obositi; cel mai adesea sentimentul de izolare opreste tristetea, melancolia.
Tactica cea mai des folosita pentru lupta impotriva tristetei este o viata mondena, activitati cu prietenii cat mai diverse sau cu familia. Si chiar functioneaza daca efectul de ansamblu este acela de a-i bate omului gandul de la tristete. Dar el va fi intotdeauna predispus sa prelungeasca aceasta stare daca se foloseste de prilej doar pentru a cugeta, in cazul meu de a isi aduce aminte de vremea frumoasa din vacanta.

Nu am realizat de ce de cand m-am intors din Maramures nu mai am energie asa multa, de ce imi este peste mana sa deschid photoshopu', sa organizez fotografiile facute, sa lucrez neautomatizat si de ce nu mai ma uit asa des pe geam. Nu imi sta in fire, dar imi dau seama ca melancolia s-a instalat in mintea mea desi imi e teama sa recunosc. Mereu sunt grele primele zile post-concediu. Inapoi acasa.

In ritmurile de chitara, patru prieteni instigati de lumina si inghesuiti intr-o masina ambitioasa strabateau acum o saptamana Maramuresul incredibil.

ctrl + click pentru a mari

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

--
Foto 2,8 - Dan Oprea
Martorii lui Dan: Mitza, Giorgiana, Je.

12 comments:

Dan said...

(citez dintr-un anonim şi în numele lui...)
Poze faine, un scurt fotoreportaj de iarna.Acuma poza cu poza: 1.Extraterestrii!!! Blocheaza drumul, s-or inzapezit !
2.Poza "in oglinda" buna de haifaiv.
3."Isus vegheaza de pe cruce" 4.Gata, s-a dus... Ne intalnim la gater.
5.Film cu ninja: "concetreaza-te Fata-san! Poti sa sari!"
6.Runaway train...
7.Prieteni si natura...vie 8.Baiiii!!! Vin turcii Baiii!!!!!!
(de la "martorii lui Dan" citireeee... să luăm aminteeeee)

Octavian-Andrei Brezean said...

draguta si interesanta interpretare :) , multumesc pentru timpul acordat anonimescule a lu dan a lu oprea, te mai astept :)

ogarafgan said...

numai una si-una fotografiile brezene! :D
cat despre melancolie, depresie, tristete si rabdarea sa treci marea .... sau nu, se cam sfarseste peste tot .... ca e sub 50
uitatul pe geam nu dauneaza grav sanatatii, dar nu se cunosc efectele secundare de la mansarda!!!! sau da? sau suntem inca in faza experimentala? unii, ca altii au trecut demult, cu brio, pe la noo!!!
cat despre tot ce-o fost acolo, iau un carnat maaare, din orice :D conceput, si dau cu el da pamant, da paretzi, da ram televizorul, sar in sus si ma tzin cu mainile de cuc, ala din perete .... si tziiiiiiipppppppppp!!!!! >:P

Laura said...

papuashule unde esti tu sunt si zambete, n-am ce zice :D

frumoase cadre, povestesc multe despre atmosfera. astept mai multe!

miChou said...

haha, genială prima imagine.
mă bucur tare că v-aţi distrat pe acolo ş'ai mai şi făcut poze faine, din ce pare pe aici ;-)

Lucian (naycool) said...

Frumos concediu :D ....tot asa !!!
Ce trenulet este acela, cumva mocanita de pe Valea Vaser de la Viseu de Sus ?

Andor Marton said...

Poza cu masina m-a dat gata ... probabil a fost un concediu pe cinste si v-ati distrat de minune.

Octavian-Andrei Brezean said...

@ Lucian: Este trenul intercity expres (mocanitza de pe Vaser) Viseu de Sus - V. Babei :D

face 40km in aprox 6 ore :)

Lucian (naycool) said...

Ahaa... am mers si eu cu ea anul trecut dar numai 15Km (putin trecut de ramnificatia care ducea spre Poiana Novat) ca era cazuta pe sine o stanca de cateva tone :(
Frumos ca ai prins-o iarna :D!

Andreea said...

foarte frumoase fotografii si pline de atmosfera

succes mult in continuare!

cornel said...

si eu sint un pasionat al Maramuresului...nu stiu de ce dar are zona asta un 'lipici' la pasionatii de fotografie...

DANIEL said...

Viseu de Sus in fotografii vechi si noi, valea Vaser si mocanita. Aici http://viseudesus.page.tl
Scuze ca deranjez cu linkul. Interesant blog si mesajele postate aici, multa bafta in continuare.

About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog