Monday, January 26

Mother i like to... cut

Mania este proasta dispozitie din care noi oamenii tot incercam sa scapam de mii de ani incoace. Este starea intransigenta pe care o putem cotrola din ce in ce mai greu. Poate ca la originea ei ar fi seducatoare atunci cand in discutie intra emotii negative, acel monolog interior de a-ti da singur dreptate pe care-l propaga si iti umple mintea cu argumente dintre cele mai convingatoare pentru a-ti varsa furia. Nevoia de a pedepsi ceva, de a-ti impune punctul de vedere, de a marca momentul in care ai devenit satul de o anumita conditie.

De ce ne intriga oamenii? Pentru ca evident nu avem altcea mai bun de facut, decat sa lipim o retina plictisita de vrun vizor, sa analizam personalitatiile si sa asociem, sa ne raportam, sa concluzionam. Este ce stim mai bine. Nu te face ca nu sti despre ce e vorba, dar cu siguranta ai momente cand vrei sa iti dai o parere despre un lucru care nu te priveste in fond, sigur ti-ai verificat vizorul sa vezi cine a tratit usa de la lift. Nu odata te-ai enervat ca vro tanti in mashina ei mica primita de la taur ti-a taiat calea sfidator, nu odata ai injurat un sofer de ratb si de fiecare data nu ai rezolvat nimic. Tu ai ramas cu nervii consumati. Vrem sa uitam si ne mintim ca nu ne mai pasa, ca s-a trecut de o limita si pretindem ca suntem dezamagiti. Dar iete ca tot ne mai gandim si ne punem intrebari. De ce? Pentru ca ne intriga. Cu siguranta exista mai multe tipuri de manii. Sursa scanteii de furie poate fi declansata atunci cand vreun sofer inconstient ne pune viata in pericol, dar la celalalt capat al circuitului emotional neocortexu’ lu’ peshte ne indeamna la un alt tip de manie. Calculata ea ia incet incet forma razbunarii cu sange rece sau a vreunei revolte fata de o nedreptate (uneori inchipuita si as putea reveni la clasificarea intrigilor). Se pare ca pentru a atinge punctul acesta este nevoie in general de un motiv foarte bine intemeiat pe care autorul nu il constientizeaza mereu.

Nici vecina mea de deasupra nu a constientizat ca firul meu de internet ce trecea pe langa geamul dansei nu o deranja cu nimic, dar cum a considerat ca ii este violat spatiul a recurs la taierea lui in doua bucati cat si a celui celor de sub apartamentul meu. Iar atunci cand am venit de la teatru impresionat realmente de o piesa conturata in jurul sentimentelor de dragoste ale unui student si eu ma pregateam sa o recomand unor prieteni, constat ca mi-a fugit conexiunea trei etaje mai jos pe caldaram. Nu a anuntat administratorul, pe nimeni ca sa stim dinainte, sa am timp sa gasesc vreo solutie, pur si simplu a aruncat cu zeama de foarfeca si refuza sa raspunda la usa. Scurt pe doi, trei, patru. Alta data a aruncat cu clor pe hanele vecinilor fara motive si lista de atitudini ar continua.

Tulburarile de personalitate nu apar cum ar fi natural numai la varsta adolescentei, pot aparea si dupa 50 de ani, cand probabil constati ca esti singur, copiii acum au viata lor, iar tie nu ti-a mai ramas decat sa iti stesezi oamenii din jurul tau cu apucaturi de zorzonata nebagata in seama. Sunt abosolut convins ca undeva exista un trigger pentru astfel de activitati, ca exista un motiv bine intemeiat, ca este satula de violuri chiar si atunci cand cablul strabate curentii dintre blocuri producand zgomote dubioase asemanatoare oamenilor in alb care coboara din navele lor spatiale caudate pe bloc controlandu-ne mintile, dar daca locuitul intr-un bloc a devenit asa exasperant poate ca reintoarcerea la coada vacii in grajd si cules de lubenitze ar rezolva totul. In tot exista un motiv, problema e ca lipsa de activitate va influenta acea limita a corectitudinii care in fond nu este decat o linie foarte usor incalcabila.

Si asa ma amuza cand o vad pe cucoana cum isi prelinge picioarele de gazela intortocheate unse cu parfumuri primite de la primatele cu bani care nu isi considera sotiile decat mama copiiilor si in saracia lor sufleteasca nu le-a ramas decat sa produca milf-uri. Aere de vila cu piscina ne invadeaza narile cand donshoara de varsta a doua coboara treptele parca ar fi mireasa si cu scarba tranteshte usa de la bloc in falsa ei pudoare si impresie ca atitudinea face toti banii. Aprozarul din sangele ei nu minte atunci cand se descalta la poarta bemveului seria 7 din care o chelie indesata si transpirata poarta pe dintii pushi un zambet de barbat fugit de acasa.


About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog