Friday, December 12

In transit, Bucuresti - Oradea 2008

Pentru cei ce nu o faceau deja, porniti melodia inainte de a citi articolele.




Pai as putea sa va povestesc cum am descoperit acum cativa ani pasiunea pentru calatorie. Nu in sensul in care toti ne dorim sa scapam din Bucurestiul asta plin de bune si de rele si ajungem bianual in concediu la nudisti, ci in sensul in care pe alocuri unii m-ar privi ca pe un obsedat care nu isi gaseste locul. As putea sa va mai povestesc despre cum mama ma lua la fiecare sfarsit de saptamana si plecam la schi, sau pe vreun coclau de munte, despre cum incet incet am inceput sa merg ba cu scoala de ghizi, ba cu prietenii, singur, sub diverse motivatii cat mai departe.
Cel mai corect ar fi sa va descriu sentimentul unic pe care il simt atunci cand ma sui in vreun tren de noapte stiind ca nu mai e mult pana la revederea cu prietenii, cu vreun coleg fotograf la destinatie, sau pana la o zi in care voi descoperi ceva nou in care voi vorbi cu oameni pe care nu i-am cunoscut vreodata.

In timpul facultatii am facut peste 80 de calatorii (in site sunt listate doare cele de la o data pana in prezent) in tara si am cunoscut o sumedenie de oameni cu si mai multe puncte de vedere. Nu as fi putut sa am puterea sa continui activitatile cotidiene, sa pot avea un echilibru daca printre acesti oameni nu as fi descoperit si actuali prieteni, oameni deosebiti, chiar daca uneori altii m-au determinat sa nu mai revin in anumite locuri.

Acum ceva timp cand intram intr-un ritm obositor din ce in ce mai vicios hotaram chiar si cu cateva ore inainte sa plec la Cluj, acolo unde aveam sa ma vad cu doi prieteni dragi, unde balauream cu aparatele la gat prin nametii din Cheile Turenilor, Turzii si alte imprejurimi. Adica era o senzatie unica sa se intrevada asa spontan o plecare, sa ma sui in trenul de noapte in vagonul cuseta acolo unde miroase a lemn de la furnirul placajului de pe pereti, cu acea atmosfera data de lumina fada galbena, iar dimineata sa ma astepte un zambet in gara si altul acasa la gazde in fata filtrului de cafea dupa care plecam catre locul_unde_zabovesc_rechinii_de pe_Turda (clujenii stiu de ce).

A fost un exemplu printre exemple. Iubesc sa fiu pe drumuri, sa stiu ca acolo unde merg este un prieten, ca voi avea o noua sansa sa cunosc oameni, sa ma cunosc pe mine si sa cunosc tara care are foarte multe de oferit. Restul nici nu mai conteaza, timp de odihnit in fata calculatorului privind la fotografiile altora voi avea la pensie destul. Timpul care conteaza este prezentul si daca nu as face ceva spontan poate ca nu mi s-ar mai intampla nimic spontan.

Asa cum v-am obisnuit, din nou pe drumuri.

Bucuresti - Oradea
ctrl + click pentru a mari

2 comments:

Dan said...

păi de-aia ajungi tu la Oradea rupt... că nu te poţi dezlipi de laptop nici o clipă... în loc să dormi... data viitoare, la Felix ar fi bună o saltea... băiete! ceva rece de băut, aici la domnu', pe marginea piscinei, în zăpadă :))

Octavian-Andrei Brezean said...

da coane si timp colea sa ne relaxam in apa fierbinte nu asa pe fuga :)
pai fa aranjamentele sa ne astepte cu ceva mojito pus acolo cat sa intinzi mana din apa dupa el

hehe, te dai zmeu acu :D

About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog