Wednesday, November 5

Zambet de copil, Barnova, Iasi 2008

Scria cineva ca zambetul unui copil iti poate frange inima. Si asta se-ntampla. Mai des decat ar trebui. De fapt, intr-o lume ideala, un astfel de zambet n-ar trebui sa doara. Sunt priviri care te urmaresc. Sunt imagini pe care le eviti, sau ai tendinta sa treci la urmatoarea pagina. Mi s-a intamplat cu o fotografie din NG. Ochii unei fetite. Chipul ei aproape imposibil de privit. Pe care, in locul zambetului deschis, senin se citea o alta poveste. Aceea a unui razboi, unul dintre multele. De ce acel chip? Pentru ca-si pierduse membrele inferioare. A ramas intiparita expresia aceea de..gol, de insuportabila tristete si mai mult decat atat…de lipsa oricarei farame de speranta.

Am zarit de curand si alte zambete. Ale unor copii care, priviti prin prisma acestei lumi, n-aveau nimic. Nimic in afara de bucuria spontana, nevinovata, venind din sufletele lor de pitici. Zambind in soare, fericiti in nefericirea lor. Pesemne numai un copil are puterea de a se bucura acolo unde un om mare ar cadea, cuprins de deznadejde. Pesemne ca oamenii asa-zisi “mari” vor avea intotdeauna ceva de invatat de la pitici. Ca ei stiu sa priveasca lumea cea gri in culori. Sa se entuziasmeze din pricina unor lucruri marunte. Sa puna intrebari la care tu, omul cel mare sa nu cunosti raspunsul.

Si mai presus de toate astea. Sa zambeasca. Frumos, cald si sincer. Cu sufletul. Expresia copilei despre care scriam mai sus o regasesc adeseori pe chipurile adultilor care, cu siguranta nu au trait povestea ei, dar care, prinsi in capcana timpului, a unei lumi diforme..uita de zambet..si se cufunda in maruntele lor vieti..si nu mai stiu sa priveasca. Sper, ca de fiecare data cand timpul, oamenii, griul ma vor ameninta si vor arunca valul tristetii, sa-mi amintesc de zambetele acelea luminoase ale omuletilor. Care n-aveau nimic. Doar sufletul de pitic. Cu toata caldura. Si cu aripile sperantei.


ctrl + click pentru a mari
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Text: Mina
Foto:
Octavian Brezean

Restul fotografiilor din calatorie le puteti vedea aici

9 comments:

Dan said...

Incredibil ce privire şi ce chipuri au copiii aceştia... (mai ales fetiţa). Fructuos subiect fotografic şi uman până la urmă...

Octavian-Andrei Brezean said...

un zambet natural si deosebit ce ma bloca.
vedeam atata puritate in ochii lor incat ma intrebam daca in general toate din jurul meu sunt chiar necesare.
ciudat sentiment..

vis-a-vis de blocul meu este o scoala si zilnic vad elevi din clasele primare vorbind la telefoane mobile, imbracati excelent, etc si nu zic ca nu e necesar, sau sa neg evolutia si dorinta de a tine legatura cu propriul copil, dar e fantastic sa vezi un alt copil care nu are nici caiete de sarac ce e cum se joaca cu betze, crengi si alearga pe dealuri mai fericit ca nicicand.

Krissa said...

fascinant. am avut pentru prima oara rabdare sa citec ceva pe un blog ce depaseste 2 paragrafe. :)

Octavian-Andrei Brezean said...

hehe, se intampla :D

mutumim krissa :)

Mihai Cantea said...

Felicitari! Fiind vorba de fotografii făcute la mine e mai bine să spun că m-aţi surprins prin procesare şi mai ales text!
Foarte, foarte frumos!

Octavian-Andrei Brezean said...

va multumesc frumos pentru aprecieri si in numele Minei. a fost o iesire deosebita si sper ca am reusit sa reprezint asta intr-un mod personal.

ramane sa ne gandim doar la ce va urma, la urmatoarea iesire, ocazie de a afla povesti noi despre oameni si locuri.

Dungha said...

frumos lucrat, foarte expresivi... succese!

mina said...

multumesc mult:)

irocheez said...

imaginile sunt vii, fara sa punem la socoteala cromatica. cred ca o abordare alb-negru ar fi interesanta:). succese!

About me

My photo
"A ship in port is safe, but that's not what ships are built for." – Grace Murray Hopper

Archive

Search This Blog